In Grecia antica Socrate (469- 399 DC), era foarte mult laudat pentru intelepciunea lui.
Intr-o zi, marele filozof s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
– Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
– Stai o clipa, ii replica Socrate. Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei.
– Trei?
– Asa este, a continuat Socrate. Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
– Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
– E-n regula, zise Socrate. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
– Nu, dimpotriva.. .
– Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?
Omul a dat din umeri, putin stanjenit.
Socrate a continuat.
– Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba ? filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?
– Nu, nu chiar?
– Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?
Omul era invins si s-a rusinat.
Si astfel Socrate nu a aflat niciodata ca nevasta-sa il insela cu studentul respectiv.
Alte bancuri interesante:
- Calatoria spre Moscova Pe timpul lui Ceausescu, doi oameni calatoresc, singuri in compartiment, pana la Moscova, drumul durand cateva zile. Timp de trei…
- Nivelurile stresului Nivelurile stresului: Iei in masina o autostopista, o fata tanara si frumoasa. Brusc, fata lesina in masina. O duci la…
- Ce parere aveti despre sexul virtual? Intrebarea reporterului: ce parere aveti despre sexul virtual? Studentul de la medicina: - Ce e aia virtual? Studentul de la…
- Prima slujba de duminica Un tanar preot trebuia sa tina prima lui slujba, drept pentru care era extrem de emotionat, chiar simtea panica. Atunci,…
- Trei oameni mergeau pe o sosea Trei oameni mergeau pe o sosea.Cand ies dintr-un sat, vad nu departe de ei un magar care pastea.Unul dintre oameni…
- Domnule doctor, sunt disperat, nu dorm, sunt agitat,… Inainte de alegeri, Iliescu se duce la doctor: - Domnule doctor, sunt disperat, nu dorm, sunt agitat, ce sa fac?…
- La facultatea de biologie, examen despre miriapode La facultatea de biologie, examen despre miriapode. Profesorul are un insectar in care sunt doar parti din insecte: un piciorus,…
- Esti acuzat ca ti-ai omorat soacra cu sange rece - Esti acuzat ca ti-ai omorat soacra cu sange rece. De ce ai facut-o? - Nevasta-mea mi-a zis... - Cum…
- 3 femei, una logodita, una casatorita si o amanta… 3 femei, una logodita, una casatorita si o amanta stateau de vorba despre relatiile lor si au hotarat sa-si uluiasca…
- Un licurici alerga prin padure Un licurici alerga prin padure, vaitandu-se: - Vai de p..a meaaa! Vai de p..a meaaa! Un gandacel, auzindu-l cum se…
- Trei domnitori cu barba Doi cetateni se intalnesc pe strada unul ii spune altuia: - Zi-mi si mie trei domnitori care au purtat barba.…
- Adevaruri despre viata Adevaruri despre viata invatate de copii 1. Orcat de mult ai incerca, nu poti boteza pisici. 2. Cand mama ta…
- Teste de urina si de sange Doi copii stau in sala de asteptare la medic, iar unul dintre ei plange de mama focului.Celalalt il intreaba: -…
- Doi studenti mergeau pe strada Doi studenti mergeau pe strada. Unul il intreaba pe celalalt: - Stii care e diferenta intre un magar si un…
- Inainte de alegeri, Iliescu se duce la doctor Inainte de alegeri, Iliescu se duce la doctor: - Domnule doctor, sunt disperat, nu dorm, sunt agitat, ce sa fac?…
- Lucrare de control La scoala, lucrare de control: Punctul 1: Filosof grec, numit si Stagiritul Un elev, care habar n-are, se tot foieste,…
- Trei doctori, unul american, unul englez si unul… Trei doctori, unul american, unul englez si unul roman, vorbeau despre realizarile lor: Americanul: - Acum vreo 6 luni a…
- Primul test al bombei atomice cu Hidrogen Pe atolul Eniwetok a avut loc la data de 1.11.1952 primul test al unei bombe atomice cu hidrogen.
- Putin, Bush si Basescu la poarta Raiului Putin, Bush si Basescu, la poarta Raiului. Ii intampina Sf. Petru: - Mai baieti, imi pare rau, da'trebuie sa treceti…
- Socrate achitat Dupa 2000 de ani, Socrate a fost achitat de un tribunal din Grecia. Avocatul lui se pare ca a dat…